Ce ziare și reviste citesc?

BUSINESS EDUCATION SOCIAL

International Herald Tribune (cumpărat și transformat ulterior în International New York Times; ziar de dreapta) – am început să-l citesc după prima descălecare în America. A fost o perioada (prin 2009) când eram singurul din RO abonat și țin minte că îmi veneau ziarele la 1-2 zile după tipărire.

Freeman (revistă libertariană) – toate problemele pe care le confruntă societatea noastră au fost pe larg explicate din 2008 și propuse soluții concrete, adică minimalizarea statului.

Harvard Business Review – E „vehicolul” prin care Harvard-ul (universitate puternic de stânga) îți introduce ideile în societate și apoi în lume, prin președinți. Să nu uităm că Harvard-ul a dat cei mai mulți presedinți ai USA și, probabil, va continua să dea. Aceștia vin „la pachet” cu consilieri și experti, în general, tot de la Harvard.

Time (revista liberala, dar varianta americană de liberalism) – bogata în idei și împotriva „political correctness”. Au ‘acces’ la cele mai sclipitoare minți din USA și, implicit, au cele mai bune interviuri cu gânditori de top. Este singura revistă pe care Obama o citește în mod regulat.

Foreign Policy (revista cam de centru-stânga) – fiecare absolvent de REI are slabiciunile lui. Deși citesc în mod regulat ediția românească, varianta americană este mult mai dinamică și mai orientată spre probleme globale, decat locale.

Foreign Affairs (revistă de dreaptă, moderată) – ghidează foarte ușor politica militară a SUA, sau mai bine spus „spune” încotro se îndreaptă SUA dpdv geopolitic. Must read for my REI people out there. (destul de scumpă la noi).

Wall Street Journal – foarte buni pe reportaje și idei, dar destul de manipulatori cu o atitudine de cel mai bun prieten al unui „bully”, pe care-l acoperă mereu găsindu-i scuze ridicole.

Huffington Times (ziar de stânga, liberal) – foarte bun pe reportaje și idei

Washington Post (ziar de stânga, liberal) – de când a fost cumparat de Amazon a trecut prin schimbari radicale, unind sub un sediu mic foarte multi „influencers” de dreapta.

Le Figaro (ziar de dreapta) – cand 80% din presa din Franța este de stânga, acest ziar este o mană cerească. Este amuzant (pentru mine) de câte ori văd cum le dau peste nas celor de la Libe, Le Monde sau L’Humanite.

Courier International (revistă săptămânală, de stânga) – îl citesc pentru că adună articole de stânga din toata lumea și le traduc în franceză. Astfel, „ajung” în locuri unde mi-ar fi foarte greu să am acces (e.g. Asia de S-E, America de Sud, toată Africa etc). Citeam mai multe ziare de stânga (din Franța) pentru că voiam să văd argumentele. Mereu slabe și mereu aceleași. Au început să mă plictisească pentru că așa sunt în general oamenii de stânga – mereu plângăcioși, nemultumiți și triști. A fost cea mai bună decizie luată de când citesc presa franceză.

L’Express (revistă de centru dreapta) – varianta franceză a The Economist (împreună cu Challanges)

Frankfurter Allgemeine Zeitung (centru-dreapta) – probabil cel mai bun ziar german. O combinație de Financial Times (dar mai slab) și The York Times. Foarte timid în a răspunde la problemele legate de imigrația recentă.

Süddeutsche Zeitung (centru-stânga) – îl citesc de când a început criza imigranților alături de Die Tageszeitung și Die Welt pentru a vedea cum tratează problema imigranților ziarele de stânga din Germania. Rar mi-a fost sa dau un mai mare servilism pentru guvern în criza imigranților. Seamănă de multe ori cu A3 ți RTV în campania electorală de la prezidențiale. Ca să înțeleg mai bine situația, a trebuit să „trec” granița în Austria și Elveția.

Neue Zürcher Zeitung (conservativ, Zurich) – foarte, foarte bun pe problemele europene. Cam tot ce au scris ei că se va întampla, s-a întamplat.

Der Standard (liberal, Austria) – într-o țară dominată tacit de stânga și în foarte strânse (și excelente) relații cu Rusia, ziarul ăsta pare o gură de oxigen. Nu sunt sigur încă de „independența” lor.

Arena (de stanga) si Fokus (centru, moderat) – ambele din Suedia. Le-am citit sa vad cum abordeaza jurnalistic problema imigrantilor. Foarte slabi in argumente si previzibil in idei si gandire.

Corriere della Sera (centru, dreapta) și La Republica (liberală) – pentru că urmatoarea criză economică (europeană) va începe din Italia ți ambele ziarele deja trag semnale de alarmă de 2-3 ani.

El Pais (stânga) – singurul motiv pentru care îl citesc este acela că preia foarte multe știri și articole din America de Sud. Altfel, ideile pe care le promovează sunt de mult ‚fumate’. Au simtit pe pielea lor după semi-eșecul PODEMOS și acum bat pasul în retragere; tipic stângiștilor – ipocriți fără frontiere. Păcat, spaniolii meritau ceva mai bun.

La Vanguardia (conservator) – singurul ziar quality decent din Spania.

Haaretz (ziar de dreapta, liberal – desi gurile rele zic ca ar fi și de stânga puțin) – cel mai vechi ziar din Israel.

The Jerusalime Post (ex-Palestine Post) – este fix oposul Al Jazeera.

Moscow Times (dreapta) – din păcate, cam tot ce se scrie bine în Rusia e pe termen scurt. De obicei, mor jurnaliștii în asasinate niciodată elucidate. Evit barbaria, deci implicit și minciunile presei din Rusia. În schimb, compensez prin blogeri ruți (în special, pe cei din exil).

The Guardian (ziar de stânga, dar cei mai multi cititori ai săi sunt de dreapta) – de un an realizează printre cele mai bune reportaje din lume. Au luat nenumărate premii, dar nu precum cele cumparate anual de A3 :)))

The Economist (centru – conservator moderat) – fosta „biblie” a economiștilor. Desi a fost în mijlocul celor mai mari campanii liberale din istorie precum cea privind căsătoria între persoanele de acelasi sex (încă din anii ’80!!), o simt într-o pierdere de suflu. Nu știu de ce. Sper să-și revină.

Financial Times – the best of the best.

Am ezitat sa trec revistele și ziarele care apar numai online, precum QZ (foarte bun, de altfel – dar fondat de absolventi Harvard cu orientări ușor stângiste), Wired, Mashable, Business Insider sau reviste de specialitate (e.g. McKinsey Quaterly ) sau academic etc.

Alte recomandări?

Sharing is caringShare on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Pin on Pinterest0Email this to someone
You may also like
Cum să nu ajungi şomer cu diplomă
Top 20 filme de business
De ce Uber va avea o viață grea în România

Leave Your Comment

Your Comment*

Your Name*
Your Webpage